Atașamentul: Cumpăna dintre Iubire și Frică în Relații!

Atașamentul nu e doar o conexiune simplă emoțională, ci mai degrabă ceva care se construiește, un fel de hartă ce influențează cum trăim, deci e fundamentul relațiilor, cum am spus poate că e ușor complicat, dar căci cu câcatul timpului, învățăm din prima parte a vieții noastre modul în care iubim și de la cei din jur, fără ca, de obiceii, să ne dăm seama că acest mecanism glutenos are un impact major asupra comportamentului nostru.

Teoria atașamentului, de exemplu, care a fost prezentată de John Bowlby a schimbat complet cum înțelegem psihologia modernă, dar în același timp e important de spus că experiențele din copilărie lăsate în urmă, adică amprentele sunt semnificative asupra comportamentului nostru, iar tipurile de atașament sunt atâtea, cum ar fi sigur, anxios-evitant, anxios-ambivalent și dezorganizat ce conturează la rândul lor legături adânci cu lumea din jurul nostru.

„Atașament evitant” – când distanța devine un scut

Când un copil învață că sprijinul emoțional este, de fapt, inaccesibil, acesta dezvoltă o strategie de apărare care pare să nu aibă nevoie de nimeni, dar, în spate se află un ocean de frica de respingere, și acest lucru devine vizibil la maturitate, unde se creează indivizi care par distanțați în relații, dar, de fapt, caută să își protejeze vulnerabilitatea, și se obișnuiesc cu gândul că „e mai bine singur decât rănit”.

Dar, totuși se poate schimba, și e important de precizat că primul pas în acest proces este, de fapt, înțelegerea rădăcinilor acestui comportament care, poate, la prima vedere pot părea simple.

Atașamentul sigur – o punte către relații armonioase

Aici discutăm despre tipul cel mai dorit de atașament, adică cel sigur, care este ca o îmbrățișare caldă, cumva, a copilăriei, dar mai ales un sentiment de încredere când știi că persoanele importante din viața ta sunt acolo pentru tine, ceea ce ajută aduți la un echilibru în relații.

Adulții cu atașament sigur sunt deschiși și confortabili în momentele de apropiere emoțională, dar și în cele de independență, construind relații bazate pe ceea ce ar trebui să fie încredere și comunicare autentică, deci, dragostea nu înseamnă deloc a te pierde pe tine, ci mai degrabă a găsi pe cineva care te completează adevărat.

Atașamentul anxios-ambivalent – ecoul incertitudinii

Când iubirea și sprijinul sunt date cu intermitență, cum ar fi, de exemplu, un copil care se zbate între dorința de apropiere și teama de abandon, apoi devine o persoană hipersensibilă la tot ce se întâmplă în jur, iar acest tip de atașament, preocupant, afectează autopercepția, și se vede în relații.

Ca adult, te regăsești în relații care sunt marcate de nevoia mare emoțională și o teamă constantă de respingere, și căutând validarea, fiecare semn de distanță amplifică anxietatea, dar în ciuda tuturor acestor provocări, un pas semnificativ este înțelegerea propriilor reacții pentru a crea conexiuni mai sănătoase.

Atașamentul dezorganizat – unde frica întâlnește nevoia de iubire

Asta e povestea celui mai complicat dintre tipuri, acu se află atașamentul dezorganizat care își are rădăcinile undeva în traume sau chiar neglijare, unde copilul percepe figura de atașament ca o sursă de confort, dar și ca o amenințare, creând un conflict emoțional chiar greu de gestionat, și aș zice că e perplexing.

La maturitate, persoanele cu acest tip de atașament oscilează între dorință intensă de apropiere și teama profundă de intimitate, așa cum acelașu love este marcate de incertitudine și vulnerabilitate, iar terapia ar fi, poate, o ieșire din acest labirint.

Tipul de atașament, adică nu este un destinație imuabilă, iar terapia neurofeedback are un rol destul de semnificativ în a schimba acest lucru, prin antrenarea creierului să reacționeze diferit la stres și emoții, ceea ce ajută la reconstruirea tiparelor emoționale și relaționale, dar e o cale complexă si uneori greoaie.