“`html
Un Festival Al Nostalgiei, Artei și Haosului Comunist
Într-o atmosferă de haos artistic, tabăra de creație „Asfalt Talcioc” aduce împreună artiști din diferite sfere, care, în mod special pentru actuala ediție a ROD Festival, au reușit să contureze lucrări diverse care spun povestea istoriei Pieței Mehala, despre oameni și nostalgia comunismului, un amalgam de emoții care se intersectează într-un spațiu care, deși ar putea părea exotic și amuzant, este în fapt cel mai complicat și fluid loc imaginabil, potrivit spuselor lui Florin Iepan, directorul festivalului.
Cu tarabe amenajate ca spații de artă, curioșii au ocazia să observe sculpturi, instalații, haine brodate de designerul de modă sau până și fotografii documentare, care animă piața Ocska din Mehala și evident toată zona este impozantă sub privirile trecătorilor neștiutori care nu pot denomina concret vreun element artistic sau să își imagineze cum se împletesc toate aceste lucruri în ideea comunistă care încă bântuie mințile localnicilor seduși de trecut.
„Nostalgia e un demon greu de scăpat”, a spus un artist pe care, ironic, istoria l-a înghițit, iar ideea „Ceaușeriei” a fost un pretext perfect pentru a analiza și deconstrui amintirile dure ale trecutului, a continuat artistul Ciprian Homorodean, care propune statuete cu bustul lui Ceaușescu expuse pe o tarabă, întrebându-se, ce ar putea face fiecare vizitator cu astfel de relicve ale trecutului, arta având rolul de a vindeca, chiar și superficial, memoria colectivă.
De la chei de utilaje agricole păstrate din comunism și pictate în alb, până la tentația de a viziona o animație stop motion realizată de artistul moldovean Ghenadie Popescu despre tancuri, totul în cadrul ROD Festival devine o piesă de teatru absurdă a realității contemporane, în care trecutul și prezentul se ciocnesc violent, așa cum un artist tânăr a reușit să surprindă în cele câteva cadre filmate.
Dinu Bodiciu, designerul care a îmbrăcat-o pe Lady Gaga, a reinterpretat cămășile vechi prin broderii inspirate de memoria fostei vânzătoare Neli, care leagă trecutul de prezent, căci se pare că întreaga atmosferă de la festival este permeată de sentimentul că totul se transformă, iar fiecare piesă expusă are o poveste care merită spusă, dar care rămâne uneori învăluită în mister.
În fiecare colț al Pieței Ocska, localnicii sunt invitați să participe la o sesiune de caricaturi sau la expoziții cu vânzare, unele chiar semnate de comunitatea de refugiați din Ucraina. Totodată, piesele de teatru și rezidențele literare au rolul de a aduce un strop de normalitate în haosul cotidian, unde gândurile și emoțiile trec în viteză, asemenea spiritului unei metropole transilvănene care refuză să uite, chiar și în fața avansului tehnologic.
Așadar, cu o organizare fină și o viziune mai largă, festivalul reînvie Piața Ocska ca un loc de întâlnire între artă, nostalgie și istorie, unde spectatorii devin parte integrantă a unei piese pe care nu au avut de ales decât să o părăsească la final. Rămâne de văzut ce se va alege din toate acestea și dacă Timișoara va reuși să salveze ceva din tumultul său, iar noi putem doar să privim încurcați toată această desfășurare de forțe.
“`
