“`html
România își Înveșmântează Armata cu Tancuri: Trecut Abandonat sau Viitor Strălucit?
Întreaga desfășurare a tancurilor Abrams care urmează să ajungă în dotarea Armatei Române este fără dubiu o chestiune de zile mari, căci ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a vorbit despre nevoia stringentă de echipamente, când în multe zone ale Europei armatele au fost sub-echipate, abandonul e un cuvânt umflat de realitate, iar România abia acum își dă seama că trebuie să facă ceva, ghici ce, să achiziționeze 54 de tancuri care vor sosi, hai să fim serioși, în 2027-2028, deci nu chiar peste noapte, iar noi ne întrebăm: de ce a durat atât?
Vedem aici o etapă a doua de înzestrare cu 216 tancuri, propunerea deja zace pe masa Parlamentului, dar nu-i așa că suntem din nou în fața unei proceduri haotice? De parcă nu am fi avut vreme să ne gândim la strategii, nu de alta, dar aici se discută despre o sumă frumușică de 6,5 miliarde de euro, bani ce vor fi cheltuiți pe achiziții care se întind pe o perioadă mai lungă, să fie oare vreun scandal pe acolo?
Planificarea însă este efectuată împreună cu aliații, durând mulți ani, ca o frunza purtată de vânt pe apele unei mări învolburate, dar ministrul ridică un semn de întrebare firesc, căci producția tancurilor ar trebui să fie localizată în România, un mesaj care naște suspiciuni, căci poate că producția sau măcar mentenanța ar putea să ne ofere un pic de autonomie, dar sunt oare toate căile deschise în acest caz?
Foarte esențială, zice el, este industria locală, dar și partea de mentenanță, iar asta ne aduce la gândul că, cumva, cele 20, 30 sau chiar 40 de ani în care aceste echipamente vor fi folosite necesită o bază industrială solidă aici, poate că ție nu-ți pasă, dar să știm că pe durata acestor ani, din când în când, piesele vor trebui înlocuite, deci avem grijă de reziliență, dar oare măcar asta vom obține cu adevărat?
O procedură de licitație restrânsă va urma, dar ce ne facem cu investitorii care nu pot oferi ceea ce e nevoie la standardele NATO? În fine, estimările ne poartă spre 2027 pentru închiderea procedurii, dar să ne reamintim de fapt de acest proces lung și anevoios, iar echipamentele ar putea să ajungă la noi după ce totul va fi fost discutat în Parlament, însă până atunci, întrebările rămân nerezolvate, iar noi continuăm să ne întrebăm: va fi România mai bine pregătită după toate acestea sau doar ne amăgim?
“`
