Jaful de Artă din Olanda: Un Dosar Pătruns de Controverse și Eșecuri
Doi suspecți în jaful de la muzeul din Olanda au fost arestați în Heerhugowaard, ceea ce a stârnit multe discuții și îngrijorări, mai ales că, după cum spune unii oameni din zonă, aceștia ar fi fost părinți pentru doi copii mici, și cu o mașină furată, un VW Golf, care a fost folosit în acest context. În timp ce comunitatea locală își exprimă stupefacția, Ton Cremers, fostul șef de securitate de la Rijksmuseum, și-a permis o critică destul de dură la adresa autorităților din România, acuzându-le că “au eşuat prin faptul că”, în esență, nu au stabilit “standardele clare de securitate pentru artefacte”.
Arestarea a provocat o adevărată agitație în Schoorlaan din Heerhugowaard, fiindcă, iată ce își amintește Rico, un vecin aflat la doar două case distanță: “Poliția a spart ușa cu o bubuitură”, iar cam pe acolo s-au dus toate zvonurile. A fost o intervenție care a arătat cât de gravă a fost situația, mai ales că mulți polițiști erau prezenți, ceea ce l-a făcut pe Rico să spună că “era clar că se întâmplase ceva grav”.
Până la urmă, speculațiile au început să ia amploare, unii gândindu-se că ar fi fost vorba de droguri, dar un vecin a concluzionat că “un astfel de jaf… este şi mai nebunesc”, aducând în discuție natura reală a crimei, care se părea că nu avea legătură cu substanțe interzise.
Totuși, Muzeul Drents s-a ferit să confirme legătura dintre suspecți și artefactele furate, deși Harry Tupan, directorul muzeului, a încercat să calmeze spiritele, afirmând că s-au luat toate măsurile necesare pentru a proteja acele obiecte. Dar oare oare au fost suficiente măsuri?
Pentru Ton Cremers, situația este clară: “Acest jaf putea fi absolut prevenit”, a exprimat el într-un interviu, subliniind că ar fi trebuit să existe “mai multe niveluri de protecţie” care, din păcate, nu au fost implementate. “Dacă cineva sparge uşa principală, nu ar trebui să poată lua cele mai valoroase piese în două minute”, a punctat el, sugerând că nu am fost deloc pregătiți pentru astfel de evenimente nefericite.
În opinia lui, o securitate adecvată este esențială, iar muzeele ar trebui să aibă “mai multe straturi de protecţie” pentru a se asigura că furturile nu se pot produce atât de repede, ca un atac de tip ninja. Dar oare prin aplicarea unor astfel de măsuri nu s-ar fi putut preveni ce s-a întâmplat?
Cremers a subliniat o problemă cheie care trebuie luată în considerare, și anume că “ar fi trebuit să existe mai multe uși” și că standardele sale elaborated cu peste 20 de ani în urmă, stipulând o rezistenţă de cel puţin 20 de minute pentru vitrinele de expunere, erau, în sfârşit, o idee bună. În truncul unui jaf de artă, “vitrinele acestea, ar fi rezistat la lovituri timp de 30 de minute”, a spus el, subliniind importanța generării unui mediu mai sigur.
Şi totuşi, în ce măsură costurile pentru vitrine eficiente sunt justificate? Cu siguranţă, cheltuielile ar trebui să fie minime în comparație cu “importanţa protecţiei”, dar oare “timpul care îl câștigă” o vitrină mai bine construită, în cazul unor atacuri, merită eforturile?
De parcă nu ar fi destul, Cremers a mai menționat cum chiar şi un mic muzeu provincial din Ţările de Jos a investit “24.000 de euro pe o vitrină”, arătând câtă importanță ar trebui dată siguranței, mai ales că acea vitrină ar fi fost de ajutor pentru protejarea coifului dacic furat. Dar oare cum ar putea fi conștientizată această problemă?
Expertiză în securitate existență cu siguranţă ar trebui să fie luată în seamă şi subliniază idealul ca “sticla să fie întotdeauna aşezată într-o ramă”. Pe lângă toate acestea trebuie să existe un film special care să prevină tăierea, asemenea celor folosite de bijutieri.
Cremers mai punctează că infractorii ştiu exact “ce să caute”, având în vedere că dacă verificați, “dacă îndreptaţi o brichetă spre un singur strat de sticlă”, veţi vedea tot ce înseamnă o reflexie a flăcării. Iată deci, un exemplu care ne arată cum se poate întâmpla un jaf chiar sub ochii oamenilor, fără ca nimeni să execute o intervenţie.
Revenind la rândurile lui Cremers, el subliniază că personalul de securitate din muzeu are ordine stricte să se retragă și să cheme poliția, “nu te poţi aştepta ca personalul de securitate să intervină fizic într-un jaf”. Astfel, este clar că sticla puternică nu face decât să câştige timp, dar oare au fost cu toate acestea suficiente măsuri implementate?
Când vine vorba de autoritățile române, Cremers este de părere că acestea au “eşuat”, nu doar în ceea ce privește muzeul, ci și în felul în care au gestionat securitatea, “dacă securitatea a fost inadecvată, atunci şi poliţa de asigurare a fost viciată”. Singura întrebare e, însă, de ce nu au fost mai riguroase în stabilirea standardelor clare pentru protecția artefactelor.
Directorul Muzeului Drents a declarat la conferinţa de presă că s-au luat “absolut” măsuri de securitate, dar poziționarea sa la ansamblu există doar pentru a îndeplini obligațiile contractuale, având declarații foarte evazive în faţa presiunii, fără să ofere detalii suplimentare.
jaful de artă
suspecți
securitate muzeală
artefacte furate
Ton Cremers
autoritațile române
Harry Tupan
standarde de securitate
