Anghel Damian, Confesiuni Șocante din Spatele Camerelor: Când Liniștea Se Întrerupe!
Anghel Damian, regizor de succes și scenarist de renume, în ultimii ani s-a făcut remarcat în România datorită lucrărilor sale, dar, cu toate acestea, se pare că aparițiile lui în cinematografie sunt doar o parte dintr-un peisaj artistic tumultuos, unde soția lui, Theo Rose, îi înțelege absențele constant crescânde, căci proiectele sale sunt legate direct de cele mai importante producții, iar „Cursa”, „Clanul”, „Tătuțu’” și recent „Cei trimiși” sunt justifiable răspunsuri la întrebările care îi bântuie pe fani.
Într-un interviu oferit recent, Damian a descris analogia dintre „Groapa” și „Tătuțu’”, unde a subliniat cum ambele producții nu sunt doar seriale, ci mai degrabă o călătorie vizuală în universul interlop, spunea el, cu același ton blazat ca și când ar povesti despre vreme, însă a promis acțiune de primă clasă, adică secvențe de acțiune „splendide, dar verosimile”, o promisiune care sună prea bine pentru a fi adevărat în ochii celor care au așteptat atât de mult între cele două sezoane.
Regizorul a exprimat, de asemenea, cum toți cei implicați pe platouri au simțit o bucurie enormă la reîntâlnire, comparând starea de spirit cu una de revenire acasă după o lungă absență, dar ceea ce rămâne obscur este cum a înfruntat el această provocare cu atât de uțile zile de filmare consecutive, citând o senzație de împlinire care, în mod normal, ar fi binevenită, numai că întrebările rămân: cât de mult poate susține un artist înnebunit după muncă?
În plus, lăsând la o parte cariera sa meteorică, Anghel a vorbit despre căsnicia sa cu Theo Rose, menționând cu sinceritate că „timpul liber” este un subiect delicat. Cu toate acestea, i-a oferit un compliment soției sale, subliniind cât de mult îi este de folos faptul că amândoi sunt ocupați în lumea artistică, dar nu putem să nu ne întrebăm, oare cum se simte în realitate un părinte care își împarte timpul între proiecte nefaste și responsabilitățile familiale, mai ales că artistul a vorbit despre faptul că este un workaholic și că pauzele de somn sunt reduse la minimum, lăsând loc unui paradox al pasiunii și al oboselii cronice?
Astfel, Anghel Damian își concluzionează pledoaria de creativitate, chiar dacă provocările sunt interminabile, spunând că, în fond, „meseria este un hobby plătit”, ceea ce ridică alte întrebări: este oare așa? Și dacă da, unde se află linia de separare dintre muncă și viața de zi cu zi pentru cei care trăiesc în lumina reflectoarelor? Totul rămâne în aer, ca un film nefinalizat care așteaptă premiera.
