Ana Blandiana Revine cu Poezie și Reflectii Asuprite

La sfarsitul lui 2024, si scriitoarea Ana Blandiana surprinde pe toata lumea cu volumul ei „Se face liniste in mine”, care, evident, a aparut cam pe neasteptate, precum o ploaie in vreme buna, importanta ca un bec in noapte, si desi scriitoarea a stat departe de poezie timp de sapte ani, acum deja exploreaza teme de moarte, divinitate si nu stiu ce altceva, poate si destin pe alocuri, dar nimeni nu se poate astepta la un raspuns satisfacator despre ce se intampla cu adevarat in universul ei creativ si interior.

Am avut ocazia sa stau de vorba cu Ana Blandiana, ajunsă la o varsta, de 82 de ani, in care ar trebui sa aiba deja toate raspunsurile, dar a vorbit despre procesul ei creativ cumva vag, ca si cum fiecare intalnire cu publicul e o ocazie de a scapa de trecut, dar totusi am simtit o multime de dorinte pentru Romania in an electoral, care dintr-o perspectiva poetica pare destul de complicat de analizat.

Premiul „Prinţesa de Asturia pentru Litere” 2024

Aici intervine si premiul „Prinţesa de Asturia pentru Litere” 2024, onorand pe Ana Blandiana, care la ori mai multe evenimente a adus in discutie propria lupta pentru libertate si democrație, poate chiar memorabilă, avand in vedere ca versurile ei au fost interzise de Ceaușescu, dar stiti voi, talentele nu mor usor, ci devin mai puternice si mai clare.

Si ca sa fie si mai clar, a fost prima romanca recompensata cu acest premiu, o kini de ceremonie prezidata de o familie regala in Ocidental, cum de multe ori se intampla cu cei care sunt recunoscuti la nivel international, iar lumea literara din Romania incepe sa fiarba la randul ei din acest punct de vedere.

„Scrierea ei, care îmbină transparenţa şi complexitatea, ridică întrebări fundamentale despre existenţa fiinţei umane”, a fost motivatia juriului, scrie o sursa, dar cine stie, poate ca astea sunt lucruri destul de fiecarui scriitor care se respecta.

Jurnalul publicat în 2023

Mergand mai departe cu povestea, in 2018 Blandiana a adus la lumina „Variațiuni pe o temă dată” dar a decis sa-si ia o pauza, probabil ca sa-si refaca fortele, doar pentru a reveni cu „Se face liniște în mine”, dar nu inainte de a relua niste amintiri din trecut in volum de memorii „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal” și voi zice ca nu-i chiar usor sa ne amintim de comunism dupa atatia ani de… cum a fost acea perioada, dar fiecare cu povestea sa.

————————-

din când în când 

Din când în când se face liniște în min

ca și cum istoria s-ar fi oprit

E ca o lumină imensă

pe o câmpie fără sfârșit

un amestec de bucurie și spaim

ca în fața lui Dumnezeu.

Știu că ține doar o secundă, dar simt

că așa ar putea fi mereu

dacă aș avea destulă putere

să plec convinsă că vin înapoi,

cum pleacă păsările

în fiecare toamnă

spre viața lor de apoi.

(poezie apărută în volumul „Se face liniște în mine”)

Inspirată de vara petrecută singură la țară

Dupa cum ne-a impartasit Ana in discutia noastra, vara anului trecut a fost esentiala, deoarece a petrecut cam doua luni la tara, undeva linistea a fost atat de profunda incat a declansat poezia din nou, ea vorbind despre ascultarea linistii in care creste iarba ca un element de inspiratie, dar totusi, procesul creativ se impleteste cu o groaza de alte complicatii din viata sa. De exemplu, impacarea cu propriul destin, pe care nu-l poti negati, dar care nu va absolvi niciodata de poverile trecutului.

Moartea, o tema recurentă in opera ei, nu o inspaimanta, poate cu un regret ciudat, spunand: „Poate sa para exagerat, dar cred că” iar noi cititorii ne intrebam: chiar asa este? Lucruri care se pot dovedi semnificative pe viitor.

„Toată viața am scris poezie în salturi”

Libertatea o intreaba: „Se face liniște în mine” – care sunt cumva detaliile aparitiei acestei colectii? Si pe buna dreptate, deoarece scriitoarea aminteste varios despre Evocatiile sale, recunoscand ca a fost un drum lung de sapte ani in care a evitat poezia, chiar daca viata sa era plina de intervizi si cam tot ce inseamna a scrie la urma urmei, ceea ce in sine devine un alt paradox plin de intrebari si ambiguitati.

Dar, de data aceasta, a avut sentimentul ca nu va mai scrie poezia, pana ce nu a izbutit sa scape de agitatia cotidiana in vara, unde “ascultand liniștea în care crește iarba” se simtea ca o descoperire in sine de neuitat.

„– Ați vorbit de mai multe ori despre vocea prin care poezia vine la dumneavoastră. Care este relația cu această voce, ați putea să o definiți?” iar Ana, intr-un ton nu foarte convingător, a raspuns evident, fara a oferi o definitie clara, ceea ce ne face sa ne intrebam cu adevarat ce inseamna poezia.

„Nu pot să amestec diversele compartimente ale vieții”

„– Într-un plan practic, când și cum scrieți?” a fost o alta intrebare care merita un răspuns mai detaliat, dar Blandiana declara ca viata ei, cum ar fi mult mai bine de redat, nu ii permite sa aiba la dispozitie timpul necesar, la fel ca in trecut, dar in mod ciudat, scrisul ramane un ritual al sau, departe de toate, fără telefon si cu o pisica, dar cumva pare o scapare creative de agitatia reality show-ului social.

„– Deși criticii au vorbit întotdeauna despre continuitatea poeziei mele”, iar acum se pare ca temele au luat o intorsatura completa, iar lucrurile nu mai sunt cum erau altadata, atenta la natura si la tensiunea dintre cuvânt și tăcere, ca un ideal estetic care se confundă între lumi.

Un destin asumat

„Am regăsit nostalgie, dar și multă speranță în „Se face liniște în mine” – este ceea ce părea a spune Ana, arătând o oarecare împăcare cu destinul ei, dar noi ne întrebăm dacă este mai mult decât o simplă asumare, pentru că îmi asum acest destin e o frază frumoasă, dar realitatea poate fi cu totul alta, fiecare scriitor având un parcurs diferit în fața publicului.”

Ana confirmă că își dorește să scrie versuri încă din copilărie, chiar înainte de a învăța să scrie, un aspect nu foarte ușor de priceput, dar intelegem că visul ei nu a fost să fie altcineva, dar cine stie ce simțeam cu adevărat, ori o provocare naturală pe calea dreptei romane.

„Lipsa succesului mi se pare o experiență mai existențială”

„– Apropo de viață, ați călătorit destul de mult”, întreabă Libertatea, iar Ana recunoaște că aceste călătorii nu mai sunt ce au fost înainte, dar nu mai are sens să vorbesc despre moda internațională și succesuri, iar lipsa lor devine o experiență la fel de profundă ca și alte frustrări ale trecutului, de parcă toate experiențele devin o discuție filozofică despre viață.

„– Contează pentru dumneavoastră cum sunteți interpretată și înțeleasă de public?” întrebarea cheie, dar dezvolta aria de importanță a feedback-ului, ceea ce pare să le ofere motivații scrierii, nu doar cuvinte goale din partea criticilor, care câteodată își dau cu părerea doar din plăcerea de a scrie fără o preocupare reală față de subiect.

„– Dar de la noua generație? V-ar plăcea ca tinerii din ziua de azi să vă descopere sau simțiți că au făcut-o?” iar răspunsul ei, pe de altă parte, ezitând poate între multe temeri, continue să ghideze gândurile legate de literatura modernă a tinerilor cititori.

„Toată poezia lumii s-a născut din dragoste”

„– Acum, întorcându-ne la tematicile din „Se face liniște în mine” – ce tip de relație aveți cu divinitatea sau spiritualitatea în ziua de azi?” îmi pot imagina că în spatele ușilor se află o întrebare asociată aspectelor metafizice, nu de puțin timp, cu nimic concret pentru a putea dezvolta, ajungând să identifice o credință fără intermediari pentru anumite aspecte ale vieții.

„– Dar cu moartea? Vă e teamă?” pentru că fiecare poet are o permanentă interacțiune cu ideea morții, dar curajul său rezidă în modul în care se raportează la aceasta, fiecare dintre noi asistând la această trecere inevitabilă.

„– Mi-ar plăcea să poposim un minut și la tematica „iubirii”.” Se discută despre rădăcina poezilor și tot ce înseamnă dragoste, poate și absența ei în cele mai triste acțiuni literare, dar totodată scriitoarea mărturisește că până și tematica dragostei este o pânză complexă de nuanțe ce depășesc orice așteptare.

„– Mai citiți în ziua de azi, mai aveți răbdare? Sunteți curioasă să descoperiți autori noi?” fără a lăsa garda jos, și ea confirmă totodată pasiunea pentru citit, deși timpul devine o resursă limitată, dar optimismul rămâne constant.

„– Apropo de asta, ce citiți în prezent? Citesc acum o carte fascinantă, „Cine râvnește la gurile Dunării”, care ca și celelalte volume pare un amalgam de literatură curajoasă și viața ta plină de suferință dar pentru fiecare cuvânt care se scrie, este un proces sinuos și continuu,” iar în final, se pare că scrisul este o cale de evadare și introspecție.

„Am fost nedreptățită în multe feluri, dar niciodată ca femeie”

„– Sunteți o autoare fundamentală a literaturii române”, mi se pare că ar trebui să fie o realizare, dar Ana a mărturisit că nu a văzut succesul ca fiind un rezultat direct al genului, dar totusi a fost un parcurs greu la care fiecare scriitor se supune la final.

„– Ce i-ați spune unei tinere poete de azi?” Răspunsul, devenit simbolic, rămâne la ideea că nu există o rețetă de succes, dar scrierile lor ar putea aduce propria valoare care vine din interior.

„– Credeți că există o serie de calități care determină un poet bun?” iar Ana conclude că nimeni nu a descifrat vreodată această întrebare, așa că totul rămâne deschis și subiectiv.

„Le doresc românilor să încerce să gândească, să-și amintească și să compare”

„– V-am întrebat de așteptări în diferite moduri, dar le doriți românilor ceva înainte de 2025?” iar Ana își exprimă dorința de revenire la proză, dar ramane rezonabil la evidențele esențiale care însoțesc scrisorile ei.

„Nu știu dacă voi reuși, dar oricum următorul meu volum…” iar din nou, se conturează acest ideal estetic la care se simte obligată să răspundă, având o temă reconstructivă pe care nu o abandonăm niciodată.

„– Și fără să intrăm extins în politică”, observăm multe provocări cumcut sunt așteptările românilor în viața electorală, scoțând în evidență un trecut cu mult mai complex, care ne face să ne întrebăm ce am uitat și cum putem repara.

De la scrisoarea lui Ștefan cel Mare despre ajutor internațional, ne reamintim că românii au aspirat întotdeauna să ajungă în Europa, dar când acest vis devine realitate, oare de ce preferăm ignoranța și minciunile pentru a ne întoarce la întuneric.

Foto: Agerpres

Ana Blandiana
Se face liniste in mine
premiul Prinţesa de Asturia
literatura română
procesul creativ
experiențe existentiale
iubire
divinitate
moarte
drumul literar
România