Amabilitatea excesivă și singurătatea ascunsă a adulților care evită să-și exprime nevoile
Mulți adulți au învățat încă din copilărie să se adapteze pentru a nu pune în pericol relația cu părinții, dezvoltând o amabilitate care, pe termen lung, le afectează capacitatea de a-și exprima nevoile autentice. Această adaptare timpurie, menită să păstreze pacea în casă, le influențează profund relațiile și starea emoțională la maturitate.
Copiii care au crescut în medii unde a cere ceva putea genera tensiuni au învățat să devină „copiii care mențineau pacea”. Aceștia citeau din timp atmosfera unei încăperi, anticipând tensiunile, adesea înainte ca adulții să realizeze că ceva nu era în regulă. Această strategie a fost o modalitate de supraviețuire, prin care încercau să nu-și piardă afecțiunea părinților în momentele de vulnerabilitate, conform studiului publicat pe geediting.com.
La maturitate, aceste persoane se confruntă cu dificultăți în a identifica și exprima ce își doresc cu adevărat. De exemplu, atunci când sunt întrebați unde vor să mănânce, mulți răspund că „nu contează” și când sunt întrebați ce s-a întâmplat, spun că „totul e bine”, chiar dacă realitatea este diferită.
De ce amabilitatea nu este sinonimă cu apropierea reală
În prima instanță, această atitudine agreabilă facilitează stabilirea de relații, deoarece nimeni nu se simte inconfortabil în preajma acestor persoane. Colegii și prietenii îi caută frecvent, apreciind lipsa lor de pretenții și disponibilitatea constantă.
Cu toate acestea, cercetările indică un dezechilibru semnificativ în aceste relații: oamenii agreabili oferă mult mai mult decât primesc în schimb. Acest dezechilibru se poate transforma într-un pattern dificil de modificat chiar și atunci când persoana își dorește altceva. Singurătatea acestor adulți nu apare din lipsa contactului social, ci din faptul că nimeni nu îi cunoaște cu adevărat. Fiecare moment de disconfort ignorat sau trecut cu vederea în relații închide, fără zgomot, o porțiune din șansa de a fi înțeleși corect.
Manifestările fizice și emoționale ale singurătății ascunse
Mulți dintre acești adulți descriu starea lor ca fiind mai degrabă de epuizare decât de singurătate explicită. Ei spun că au mulți prieteni, însă nu au pe cine să sune chiar și la ora 2 dimineața. Studiile au legat singurătatea cronică de indicatori biologici precum markeri inflamatori și niveluri crescute de stres în organism.
Un comportament frecvent observat la aceste persoane este vizionarea compulsivă a serialelor în solitudine. De asemenea, participarea la conversații de grup este adesea marcată de o veselie aparentă, care dispare imediat ce rămân singuri.
Rolul celor din jur în sprijinirea acestor persoane
Psihologii recomandă ca persoanele apropiate să manifeste o atenție persistentă și delicată față de aceste persoane. Astfel, atunci când primesc un răspuns evaziv, este indicat să pună aceeași întrebare de mai multe ori, nu doar o dată. De asemenea, este utilă revenirea asupra unui subiect evitat cu câteva săptămâni în urmă.
Această atenție repetată, discretă și constantă poate ajuta persoanele agreabile să învețe că exprimarea nevoilor personale nu va îndepărta pe cei din jur. Progresul se face gradual, pas cu pas. Nu se solicită o schimbare bruscă pentru a deveni „pretențioși”, ci doar să fie observați și înțeleși cu adevărat, așa cum este sugerat într-un articol de mediafax.ro.
