ȘOBOLANII DIN TUNELURI: UCRAINA ÎȘI VIZEAZĂ APĂRAREA ALOCAȚIA ÎN PETROL RUSESC!
La un summit care deja pare un basm frumos, peste 20 de nații, da, ați auzit bine, s-au hotărât să retragă petrolul și gazele rusești de pe piața globală, citez: „sufocăm finanțarea pentru mașina de război a Rusiei”, așadar, Sir Keir Starmer, prim-ministrul britanic, a spus toate astea la Londra, unde s-a făcut o coaliție care sună elegant în urechile ucrainene dar realitatea ar putea să fie cu totul alta, de exemplu, trebuie să dezvăluim că Marea Britanie și SUA tocmai le-au îmbrățișat pe cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei, o mișcare care strigă la cer, în timp ce Uniunea Europeană a decis că gazul natural e un „nu” în acest context.
Pe scurt, în mijlocul acestui vârtej de politici, Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, cum bine știm, a scos în evidență că singura modalitate de a opri zbuciumul luptei e prin presiune, dar ce ironie că rachetele cu rază lungă de acțiune, care ar putea fi cheia salvării, nu s-au aflat pe mese în acele discuții.
Așadar, Zelenski, destul de insistent, a spus că rachetele Tomahawk ar fi ca un cadou divin pentru curmarea teroarei rusești, dar Donald Trump le-ar fi spus că „rachetele Tomahawk? Nu văd cum s-ar putea face”, deci, ce ne facem aici, oameni buni? Chiar și Putin s-a arătat vehement, amenințând cu un răspuns copleșitor, căci, în imaginația lui, aceste arme sunt drumul rapid spre distrugerea orașelor și culmilor montane!
Starmer, dornic să îmbrace hainele de lider, a spus că Putin „nu ia pacea în serios”, o metaforă care a lăsat pe toată lumea cu gura căscată, dar fără măcar un plan clar în minte, totuși, s-a discutat despre cum să „deblocăm miliarde” care să sprijine acest curaj ucrainean, dar nimeni nu a vorbit despre cum anume! Asta în timp ce liderii din UE au convenit asupra „nevoilor financiare” pentru următorii doi ani, dar tot nu au ajuns la un acord. Ce confuzie, ce neclaritate, domnilor!
Se ridică întrebări legitime: unde e ajutorul real? Ucraina e într-o situație dezastruoasă, cu oameni care sunt mai interesați de câtă electricitate și apă au, decât de summituri și întâlniri apusene. Foarte multe persoane, de exemplu, Yana din Odesa a afirmat că „lucrul mai înfricoșător e că rușii au început să lanseze bombe pe orașul nostru”, iar acest război pare să devină o poveste cu final deschis, nimeni nu simte că se va încheia curând!
Între timp, summitul de la Londra a fost plin de mari promisiuni dar aproape goale de măsuri concrete, iar lideri ca premierul olandez și secretarul general NATO au participat, dar fără să clarifice nimic, doar grație conectării video a altora, în fine, încercând să se acorde mai mult suport infrastructurii energetice a Ucrainei, însă fără anunțuri specifice așteptate de toți cei afectați. Discrepanțe colosale, cum să ne îndreptăm spre o soluție viabilă?
În concluzie, dacă ne întrebăm de ce cetățenii ucraineni nu par impresionati de întâlnirile diplomatice, răspunsul e simplu: războiul și suferința nu iartă și nici nu valorifică retorica politică! Rămâne întrebarea, va reuși coaliția să se transforme dintr-o poveste în realitate, sau va rămâne un simplu miraj?
