“`html
Albinele care sfidează toate regulile: O societate fără regină în jungla costaricană!
Ce poate fi mai surprinzător decât un grup de albine care, de fapt, nu au deloc o regină, dați-mi voie să spun, adevărul e că vorbim despre niște albine ce par să fi evadat dintr-o poveste de science-fiction, în timp ce verii lor, știți voi, albinele clasice, sunt sub stăpânirea unei regine, dar aici, în Stația Tropicală La Gamba, o echipă de cercetători a dat peste un necunoscut, o specie ce sfidează tot ce am știut despre organizarea socială, așa cum ne spune un studiu publicat în Biology Letters, care e, hai să fim serioși, mai mult decât intrigant.
Pentru trei lungi ani, și când spun lungi, mă refer la o călătorie presărată cu momente neașteptate, sub conducerea lui Jonas Henske, cercetător din Germania, adică un om care chiar s-a dedicat acestei cauze, au explorat peisajul tropical și, în cele din urmă, au găsit acest refugiu natural vibrant, plin de femele de Euglossa cybelia, un adevărat miracol în fața diversității. Nu există o mamă care să commandeze, nici o ierarhie care să decidă soarta acestor albine, ci doar o formă unică de existență – un pact tăcut, cumva am putea spune, al conviețuirii.
Și stai un pic să îți spun că Henske observă aceste albine ca pe niște orhidee, zău, ce metaforă, ciudate și fascinante, și dintr-un motiv sau altul, au ales să se concentreze nu pe bărbați, ci pe femele, dar, haideți să nu uităm cele mai interesante detalii, pentru că albinele acestea, mai interesante decât cele mai multe dintre noi în zilele noastre, prezentau un comportament atipic într-o societate care nu presupune chiar așa, nu au toate legături de sânge sau o structură familială.
Ce avem aici? O formă de colaborare, dar fiecare își păstrează, să zicem, independența reproductivă. Dar nu vorbiți despre o singură femelă fondatoare, ci despre un grup de femele care colaborează, wow, exact ca o comună. Pablo Vargas ne povestește că, de fapt, nu sunt toate surori aici, ci grupuri din diferite linii genealogice, adică e o nebunie care sfidează normele pe care le tot recitim în cărți. Asta spune totul despre cât de diversă poate fi natura, nu credeți?
Oarecum, Vargas face o paralelă ciudată și provocatoare, zice el că se aseamănă cu societățile noastre umane, unde copiii au fost crescuți de mai multe mame, așa că, figurativ vorbind, albinele astea ar putea foarte bine să împartă povara creșterii puilor, ocupandu-se în același timp de munca comunității. Nu-i așa că e fascinant cum natura se compară cu noi, sau poate că noi ne comparăm cu natura? E greu de spus!
De asemenea, mai avem un lucru interesant: la început, în cuib existau doar pui masculi. Serios, la albine, masculii sunt rezultatul unor ouă nefertilizate, un fel de decizie strategică, oh, ce intrigant! Și toate femelele erau capabile să producă, dar preferă să nu, poate pentru că, cine știe, e o competiție între surori? Iar noi ne gândim la competiții în societatea umană, nu?
În fine, găsirea acestor cuiburi este o adevărată provocare, cercetătorii trebuie să depună eforturi uriașe, săptămâni întregi, doar ca să ajungă în locații izolate ale junglei, și la urma urmei, nu știm prea multe despre aceste interacțiuni dintre ele și, oh, cât de puțin știm! Ignasi Bartomeus, alt cercetător, ne sugerează că trebuie să facem analize genetice, deci suntem departe de a înțelege pe deplin tot acest tablou.
Și, uite așa, în colțul acela ascuns din jungla costaricană, înflorește o societate care ne provoacă să gândim altfel despre evoluția și viața în comunitate, o plăcere să descoperim asemenea lucruri neobișnuite, și abia așteptăm să vedem ce mai urmează în această poveste cu albine!
“`
