Ai devenit Președinte al Comitetului de Părinți? Pregătește-te de o călătorie neașteptată!
M-am dus la prima ședință cu părinții a copilului meu toată un zâmbet. Eram așa de entuziasmată și de pornită să mă implic, că m-a luat valul și am ajuns Președintele Comitetului de Părinți. Ce-mi puteam dori mai mult de la viață? Nu au trecut decât 3 zile și 7 ore și caut o hârtie pe care să scriu demisia.
Ajunsă acasă, soțul mi-a spus cât a putut el de frumos că aici se va ajunge: ”Femeie, ai luat-o razna!”. Atât mi-a trebuit. I-am ținut un discurs despre implicare în comunitate, despre responsabilitatea noastră de părinți, despre locul unde am ajunge dacă toți s-ar da la o parte, despre modul în care pot să contribui la schimbarea sistemului pe care îl tot blamăm, despre copiii noștri care merită ceva mai bun. Dacă aveam o scenă și un microfon, mă puneau ăștia și ministrul Educației, așa vervă aveam în seara aia! Și chiar credeam ce vorbesc.
Adevărul era că îmi doream să fiu acolo, în miezul deciziilor, pentru că știu că sunt o persoană combatantă, care vrea și poate să se implice. Am început chiar de la acea ședință. Doamna ne-a întrebat dacă vrem să organizăm niște activități și prin toată rumoarea ce se crease am auzit doar ”discutăm pe Whatsapp și hotărâm apoi”.
Deja îmi imaginam milioane de rânduri pe grupul care nici nu exista. Rândurile care, cel mai probabil, erau din categoria „discutăm discuții”. M-am ridicat în picioare și am decretat: ”Hotărâm acum!” Păi nu eram eu președintele ales? Și-am luat decizia până la finalul ședinței. Nu era una de viață și de moarte. Știți veșnicele discuții de la început de an școlar: hârtie igienică, imprimantă, săpun, televizor.
De atunci a început calvarul. Un calvar plin de discuții interminabile, de păreri divergente, de cereri imposibile, de frustrări acumulate, de hârtii care se tot schimbă, de promisiuni neonorate, de nervi întinși la maxim. Nu mai vorbesc de grupul de Whatsapp, care e mai agitat decât o găină cu puii în curte. Un adevărat carusel al isteriei, al neînțelegerilor și al reproșurilor.
Acum înțeleg de ce toată lumea fugi de rolul de Președinte al Comitetului de Părinți. E un job stresant, solicitant, frustrant și neplătit. E o funcție care te obligă să faci compromisuri, să te lupți cu birocrația, să rezolvi probleme care nu ți se par de competența ta și, cel mai important, să te confrunți cu păreri diferite ale unor oameni cu care, în mod normal, nu ai avea nicio treabă.
Aș fi vrut să vă povestesc în detaliu despre toate aventurile mele din Comitetul de Părinți, dar nu vreau să vă plictisesc. Aș vrea doar să vă spun că, dacă aveți ocazia, gândiți-vă bine înainte de a accepta această funcție. E o responsabilitate mare, cu un cost ridicat. Dar dacă, totuși, o acceptați, pregătiți-vă pentru o experiență unică și de neuitat. Căci, ca în orice poveste, și aici există o lecție de învățat: investiți în copiii voștri, dar nu vă pierdeți pe voi înșiși în proces.
Dar poate că a fost un exercițiu bun de antrenament pentru viața reală. Un fel de simulare a realității cu toate frustrările, provocările și imprevizibilul ei. Cine știe? Poate, o dată ce voi renunța la această funcție, voi ajunge să conduc o companie multinațională. Sau poate voi fi doar o mamă fericită și relaxată, care se bucură de timpul liber alături de familia sa. Oricum ar fi, experiența Comitetului de Părinți mi-a demonstrat că pot face față oricăror provocări, cu condiția să nu uit de prioritățile mele.
De ce Comitetul de Părinți este o provocare:
- Discuții interminabile și frustrante: Orice decizie se transformă într-o dezbatere aprinsă cu păreri diverse.
- Cereri imposibile: Părinții au mereu noi dorințe, iar resursele sunt limitate.
- Birocrație: Hârtii, documente, aprobări, toate necesare pentru a pune în aplicare o idee simplă.
- Lipsa de implicare: Majoritatea părinților sunt pasivi, iar responsabilitatea cade pe umerii câtorva.
- Neînțelegeri și conflicte: Diferențele de opinii și de personalitate pot duce la divergențe.
Cum să supraviețuiți Comitetului de Părinți:
- Stabiliți prioritățile: Concentrați-vă pe ce este cu adevărat important pentru copii.
- Comunicați clar: Explicați părinților situația reală și implicațiile deciziilor.
- Fiți pragmatici: Nu vă lăsați blocați de idealuri, ci găsiți soluții realiste.
- Delegați responsabilități: Nu vă asumați totul pe voi, implicați și alți părinți.
- Nu uitați de voi: Alocați timp pentru voi și pentru familia voastră.
