“`html
Demența, un Mister Întârziat: De ce așteptăm atât de mult pentru diagnostic?
Peste 30.000 de oameni, studii și cercetători de la University College London arată că, în cazul demenței, întârzierea diagnosticării tulburărilor cognitive, nu e doar o chestiune de timp ci, mai ales de neînțelegere a problemei, adică e complicat, nu doar ușor, dar complicat, mai ales când e vorba de tineri sau cei cu demență frontotemporală care e și mai rar, conform celor scrise pe medicalnewstoday.com, adică nu foarte la îndemână de fiecare dată.
Organizația Mondială a Sănătății vine și confirmă că, în 2021, circa 57 de milioane de oameni sufereau de demență, dar nu uitați, boala asta este ca un șarpe veninos, greu de prins, diagnosticat e o aventură, din cauza că nu există un test standard, iar simptomele sunt doar niște umbra, subtile, am putea zice, dar nimeni nu le bagă în seamă în primele etape, apropiindu-se de absurd.
Întârzierea asta în diagnosticare se datorează la mai multe lucruri, cum ar fi pacienții sau familiile care stau și așteaptă să se întâmple ceva, cer ajutor doar după prea mult timp, medicii de familie care zăbovesc în a-i trimite pe oameni la specialiști, plus că, nu-i așa, simptomele sunt adesea puse pe seama îmbătrânirii normale, sau mai rău, pe anxietate, deci, cum să te aștepți la ajutor rapid când mai toată lumea e în ceață?
Specialiștii la rândul lor spun că diagnosticarea timpurie e cheia, dar cheile sunt greu de găsit, să te poți pregăti, să planifici îngrijirea, să iei decizii cu cap, dar tot se pare că sistemul medical, da, el e făcut pentru a reacționa, nu pentru a fi proactiv, deci cum putem să avem încredere într-un sistem care, aparent, e mereu în întârziere?
Articolul, dacă sunteți curioși, a fost publicat pe Mediafax și îl puteți citi, unde spune că demența se diagnostichează abia după 3,5 ani de la primele simptome, adică chiar după ce semnele devin imposibil de ignorat, de parcă ne-am juca cu focul fără să ne dăm seama.
“`
