Alertă: Peste 60% dintre adolescenți cer ajutor psihologic – O criză sau o speranță?
Recent, s-au tras semnale de alarmă serioase în legătură cu starea sănătății mintale a tinerilor din România, Radu Leca, psihologul renumit și, desigur, n-a ezitat să arunce bombonica subiectului la TVR INFO, unde a declarat clar că cifra aceasta, 60%, zău că nu e doar un calcul pe hârtie, e un indiciu al unei presiuni colosale, dar pe de altă parte, gândește-te, e și un motiv de optimism că tinerii devin mai deschiși să ceară ajutor, un fel de maturizare emoțională, bla, bla, bla.
De ce atâta stres și nevoia de consiliere, te întrebi, nu? Leca avansează mai multe cauze, printre care abia stăm pe picioare după pandemia aia dezastruoasă, și să nu uităm și shoala online care ne sugrumă cu standarde nerealiste, iar familiile dezbătute de crize financiare sau alte probleme nu fac nimic altceva decât să contribuie la atmosfera apăsătoare, ne repetăm, și repetăm, și tot așa, până ne pierdem.
Un alt complice al acestei mizerii psihologice e, din păcate, și suprasolicitarea digitală. Radu, cum vorbește de notificările care ne fac să ne simțim ca și când am călca pe un teren minat, știi? Adică, TikTok-ul ăsta de care ne lipim toți e sora mai mare a anxietății, iar bullying-ul, atât online, cât și offline, e ca un nor negru care ne bântuie mințile fragile ale tinerilor atrași de social media.
Deci, cum să nu te întrebi, te rog, când vezi micuțul din colț cum râde și zâmbește, ce se ascunde, ce umbră îl trage înapoi – presiunea pe performanță e mare, fie că vorbim de evaluări din școală sau pur și simplu impresia că trebuie să fim „perfecti”, vorba lui Leca, care de asemenea vorbește despre migrarea părinților și cum, în esență, adolescenții ajung să fie nevoiți să joace roluri de adulți, când ei, de fapt, habar n-au cum să-și stăpânească propriile emoții.
Și ghici ce, mai găsim timp și pentru a discuta despre corpul nostru și problemele legate de identitate. Aici, din nou, rușinea încă ne bântuie, și nu poți să nu te întrebi, de ce nu discutăm mai mult despre asta decât despre notele de la școală? Radu chiar subliniază că bullying-ul acesta are rădăcini profunde, de parcă am avea nevoie de altceva, dar uite că trăim în vremuri unde tinerii se simt excluși, iar valorează mai puțin decât ar trebui.
Așadar, se pare că lumea întreagă trăiește în criză, cu războaie la ușa noastră, schimbări climatice și tot felul de agitații economice care bombardează mințile vremurilor noastre. Dar, în mijlocul tuturor acestor neguri, există o fărâmă de optimism, pentru că stigma legată de sănătatea mintală scade pe zi ce trece, iar tinerii încep să fie mai deschiși. Dar, hei, de ce mai sunt diferențele acestea între oraș și sate? În satele defavorizate, când totuși iese la iveală ocazia de a discuta cu un psiholog, ți se pare că tinerii se aruncă cu capul înainte pentru ajutoare.
Problemele emoționale? Ah, le știm pe toate – anxietatea, atacuri de panică, și tot așa, cum să le facem față? Radu sugerează că la nivel de familie trebuie să punem accent pe ascultare activă, ca și cum am avea cu toții nevoie de un „hai să discutăm”, dar în același timp, cine a spus că e ușor să-ți asculți copilul când e furios și confuz? Haide, și noi suntem oameni, nu?
În concluzie, Radu ne zice clar, cererea de ajutor nu e, cum să zicem, o slăbiciune; dimpotrivă, e un semn de putere. Mijloacele de intervenție trebuie să fie la fiecare pas – pe fiecare nivel, dar, dragi profesori și părinți, dacă vă confruntați cu haosul ăsta de emoții, dați-le o mână de ajutor tinerilor, ajutați-i să-și valideze sentimentele, construirile necesare ca să facă față viitorului, pas cu pas și cu calm, ajutându-i să-i protejeze.
