Tuesday, April 16, 2024
HomeSportActor celebru, experiență dură alături de Amza Pellea: “După 30 de minunte...

Actor celebru, experiență dură alături de Amza Pellea: “După 30 de minunte a murit”

Ștefan Velniciuc împlinește, astăzi, 30 ianuarie 2024, 73 de ani. Celebrul actor, tatăl Alexandrei Velniciuc, ne povestește cum se ambiționa să-și facă singur cascadoriile la filmări. De asemenea, aflăm ce întâmplare a trăit alături de Amza Pellea.

Ștefan Velniciuc, dezvăluiri exclusive despre viața personală

Astăzi, marele actor Ștefan Velniciuc împlinește 73 de ani. A jucat în 100 de filme, românești și străine, și ne explică de ce primea, majoritar, rolurile negative. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK aflăm de ce nu lăsa cascadorii să-l dubleze și cum era chemat mereu să aplaneze conflictele, în liceu.

Ștefan Velniciuc: “Toți se uitau la mușchii mei așteptând să mă folosesc de ei”

La mulți ani, domnule Ștefan Velniciuc. Cum vă simțiți la 73 de ani?

-Ar trebui să spun că nu mă plâng de sănătate, chiar dacă mici probleme ar mai fi. Sunt firești și le acceptăm ca atare. Încercăm să facem cele de cuviință c să nu crească disconfortul.

Aveți vreun vis neîmplinit încă?

-Eu, deși sunt Vărsător deci există niște caracteristici ale zodiei, nu m-am considerat niciodată un visător. Am încercat să fiu realist, poate din când în când moderat pragmatic. Mi-am corelat dorințele cu posibilitățile. Ar fi totuși ceva, dacă vorbim despre un vis, dar n-aș vrea să citească interviul fiica mea (râde, n. red.). De când eram foarte tânăr mi-aș fi dorit să fiu bunic.

“Cele materiale nu m-au interesat niciodată”

Cum erați la 20 de ani și sunteți azi, la 73? Ce ați câștigat, ce ați pierdut?

-Dacă vorbim de pierderi, având în vedere aniversarea mea, am pierdut ceva ce era caracteristic tinereții. În schimb am câștigat experiență. A crescut interesul de cunoaștere ceea ce, pentru un Vărsător, e foarte important. Așa m-am mobilizat de fiecare dată. Interesul de cunoaștere a fost o bună susținere în decursul vieții mele și o deschidere pentru a nu trece legat la ochi prin viață. A descoperi valori care să merite să fie cultivate.

Cele materiale nu m-au interesat niciodată. Dacă înainte de ’89 mi-ar fi plăcut să spun, ca Bias, că ‘tot ceea ce am duc cu mine’, după ’89 s-au mai schimbat lucrurile. Dar nu într-o măsură atât de spectaculoasă în ceea ce mă privește.

Ați jucat în peste 100 de filme, românești și străine. Vă mai aduceți aminte primul film în care ați jucat?

-Principala calitate a memoriei este uitarea. În ceea ce mă privește, această calitate îmi lipsește, memoria mea funcționează. Debutul a fost în Săgeata Căpitanul Ion, primul film artistic de lung metraj. Era un film de epocă și aveam satisfacția că puteam călări, deja învățasem. Au fost niște filmări extrem de dificile ca să nu mai vorbim de multe accidente, care nu m-au vizat, însă, pe mine. A fost o regulă în privința muncii cascadorilor, cu care m-am înțeles foarte bine și pe care i-am lăsat să mă mai și dubleze.

“După 30 de minunte a murit”

Dar o întâmplare de la filmări?

Ștefan Velniciuc: -Jucam rolul lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș. Eram protejatul sultanului și venisem să-l înlocuiesc pe Țepeș. Aveam, la un moment dat, o secvență când Ion, căpitanul, trebuia să încerce să-l prindă pe Radu cel Frumos în timpul unui galop. Să-l ia de pe un cal pe altul, un lucru nu foarte simplu de făcut. După această încercare a urmat un lanț de accidente. La Ciocănești, lângă Buftea, erau niște șanțuri acoperite cu frunze. Calul nu a văzut și l-a proiectat pe cascador într-un copac. Din fericire s-a ales doar cu o serioasă fractură de claviculă.

Eram cu Amza Pellea și asistam la secvența când trebuia atacat cortul sultanului. Erau explozibili în căruță iar cascadorul trebuia să sară pe deasupra ei și să aprindă încărcătura. Călărea un cal, eu i-am spus că-i mai neascultător și să ia altul, dar nu m-a ascultat. S-a strigat Motor!, calul a luat căruța în piept și gurile de explozie și-au schimbat pozițiile.  La a două dublă s-a auzit un țipat. Eu eram cu Amza pe deal, urmăream secvența, iar explozia a trimis până la noi câteva bucăți de lemn. Dintr-un cal curgea sânge pentru că luase explozia în burtă. După 30 de minute a murit, iar cascadorul care nu m-a ascultat era să rămână fără un rinichi.

Actorul Ștefan Velniciuc nu folosea cascadori ca să-l dubleze

V-a plăcut mereu să vă faceți singur cascadoriile. De câte ori v-ați accidentat?

-Accidente serioase nu am avut. Filmând însă cu Sergiu Nicolăescu pentru Wilhelm Cuceritorul îmi aduc aminte de ceva. Eram îmbrăcat în armură și am descălecat, la un moment dat, să se odihnească și calul. Cineva l-a luat și, când am încălecat din nou, am întrebat dacă cineva i-a desfăcut chinga. Am încercat să încalec ca un adevărat călăreț, așa cum eram cunoscut, și m-am trezit sub burta calului pentru că îmi desfăcuseră chinga. M-am prins de gâtul calului, casca mi-a tăiat nasul, m-am suit în șa, dar asta m-a costat o ruptură de febră musculară. Mergeam apoi zilnic să fac acupunctură.

Eternul personaj negativ: “Personajele rele sunt mai ofertante, mai spectaculoase”

Unde vă regăsiți mai mult, într-un personaj pozitiv sau în unul negativ?

-Aici intrăm într-o zonă de discuție mai amplă. În film contează foarte mult modul în care arată omul. Eu eram cam blond la vremea aceea și am fost folosit pentru personaje negative care erau dușmanii noștri. Mai ales dacă vorbim despre filmele istorice. Jucam comandanți unguri sau câte un neamț. Personajele negative sunt mai ofertante, mai spectaculoase pentru interpreți. Îți dau posibilitatea să dezvolți o gamă mai largă.

Cele pozitive sunt corecte, bune, și atunci nu poți să speculezi prea mult în interpretare. După Frații Jderi, Mircea Drăgan m-a chemat să-l ajut în Ștefan cel Mare, Vaslui 1945. Avea nevoie de un comandant călare care să lupte serios. Jucam rolul Ali Bei Mihaloglu, jefuiam, eram rău. Când s-a dat pauză, colegii care jucau moldovenii, în film, au fost chemați de sătenii unde filmăm să mănânce și să bea. Mie nici un pahar cu apă nu mi-au dat (râde, n. red.).

“Am în minte imaginea lui James Dean și nu mă pot compara cu el”

Cum erați în perioada liceului? Mai timid sau cel mai rebel?

-Aici funcționează paradoxul pentru că eram un rebel, dar nu un sensul consacrat al cuvântului. Eram destul de timid, poate și datorită educației pe care am primit-o. Nu-mi plăcea să ies în față, dar dădusem de gustul profesiei pe care urma să o fac. În clasa a 8-a, la Sfântul Sava, eram coleg cu unul din băieții lui Camil Petrescu. Mama lui, actriță la Nottara, m-a ales să joc într-un spectacol și acela a fost debutul meu în teatru. Au fost două luni minunate în care 50 de oameni ne luptam cu aspectele legate de interpretate.

Ieșisem puțin în evidență, dar nu pot spune că eram un rebel, sau nu mi se potrivește mie termenul. Am în minte imaginea lui James Dean și nu mă pot compara cu el. Vărsătorul din mine, însă, își spunea cuvântul. Eram întreprinzător, îndrăzneț când era cazul, dar în colectivitate mă manifestam mai în surdină.

Când v-ați îndrăgostit prima dată?

-Atingem un subiect foarte delicat. M-am îndrăgostit în clasa a 3-a, de Monica. Era grăsuță și avea pistrui, cânta și la mandolină, lucru ce m-a impresionat foarte tare. Când dădea o notă falsă sufeream și eu. În următorul an a apărut Irina, care era la polul opus, subțire și delicată.

Primii bani câștigați: “Magnetizam penițele pentru 5 bani”

Mai țineți minte când ai câștigat primii bani?

-Am început foarte devreme să câștig bani, prin școala primară. Eram un elev bun dar mai făceam și prostii. Mă dădeam ca-n leagăn pe poarta școlii și învățătorul mi-a dat câteva linii la palmă să mă potolesc. Tot în acea perioadă am intrat în posesia unui magnet. Mi se profila un viitor de om de afaceri. Am descoperit că pot cere bani dacă magnetizez penițele colegilor, așa că ceream 5 bani. Încet-încet făceam de-o punguță de bomboane. Iată că n-am ajuns nici om de afaceri, nici vreun întreprinzător.

Cum este tatăl Ștefan Velniciuc? Când era Alexandra mică erați mai sever sau mai înțelegător?

-Eram foarte înțelegător și am avut șansa unui copil mai mult partener decât copil. Eu, ca părinte, trebuia să ies în întâmpinarea curiozităților ei și eram pregătit pentru ce va urma. Dar lucrurile au decurs așa de normal încât nu mi-a pus întrebări încuietoare niciodată. Alexandra înțelegea foarte repede despre ce este vorba. Descopeream împreună natura și circula o vorbă în cercul nostru, “cea mai bună mamă este domnul Velniciuc”. Am avut o relație minunată cu ea de când era foarte mică. Prima dată am plecat cu ea la munte când avea numai 8 luni.

“Eram pricinos, i-am spus că graseiază”

Când Alexandra a vrut să vă urmeze cariera, ați avut vreun moment de neliniște, știind că nu va fi ușor?

-Nu am intrat în panică pentru că eram vaccinat, mă ocupam deja de copiii altora. Câteva decenii m-am ocupat de cei care doreau să acceadă la institutul de teatru, deci mă așteptam la orice. O luam pe Alexandra cu mine peste tot, la spectacole, la repetiții, mă așteptăm să facă și ea asta. Alexandra graseia, asta s-a întâmplat până la finalul liceului, așa că am avut o discuție pe la 18 ani. Am luat-o la o plimbare în Herăstrău. Eram pricinos, i-am spus că graseiază și, oricât farmec ar avea, este limitativ pentru o actriță. I-am spus să-și închipuie cum ar arăta o țărancă româncă graseind.

Când a venit momentul să dea examenul a plecat două săptămâni, la munte, singură. Când s-a întors nu mai graseia. Eu am contribuit la corectarea unor defecte de dicție, știam cât este de greu. Ea a avut tăria să lucreze două săptămâni și să nu mai graseieze.

Ștefan Velniciuc este însurat cu marea actriță Janine Stavarache

Vă mai aduceți aminte prima întâlnire cu soția dumneavoastră, Janine Stavarache?

-Au fost mai multe întâlniri pentru că lucram în aceeași branșă. Dar întâlnirea la care te referi a fost la Cumpătu. Sosise Jeanine, făcuse cunoștință cu Alexandra care tocmai trebuia să poarte niște ochelari cu oculzor. Au devenit prietene și din prietenia asta s-a născut o alta care a avansat până la căsătorie.

Cum reușesc doi actori să aplaneze conflictele, inerente într-o familie? Cine cedează primul?

-Adevărul este că ele nu prea apar deci nu putem vorbi despre conflicte. Divergențe de opinii există și e firesc așa, dar se soluționează totul destul de repede. Și unul și altul își dau seama când trebuie să cedeze și să uite. Ne înțelegem stările, actori fiind amândoi, așa că ne înțelegem și când suntem suprasolicitați.

“Toți se uitau la mușchii mei așteptând să mă folosesc de ei”

Care credeți că este cea mai mare calitate a dumneavoastră? Dar cel mai mare defect?

-Nu știu dacă este o calitate dar eu nu sunt un om conflictual. Încă din liceu, de când începusem să fac sport, eram chemat să aplanez conflictele verbal. Asta chiar dacă toți se uitau la mușchii mei așteptând să mă folosesc de ei. În afară de asta sunt destul de răbdător, poate asta e și un defect al meu. Am căutat să am respect și înțelegere pentru cei din jur și asta m-a ajutat de fiecare dată.

Vă place să gătiți? Care sunt preparatele care va ies cel mai bine?

-Da, gătesc de toate, fac și dulceață. Am o grădină pe care o cultiv, mănânc roșii din producția proprie. Îmi place să mă joc, să inventez, ca oricărui bucătar, să descopăr și unele rețete.

Cel mai greu moment trăit de Ștefan Velniciuc: “Când am rămas singur cu Alexandra”

Care a fost cel mai greu moment din viața dumneavoastră? Cum ați reușit să mergeți mai departe?

-Cred că a fost unul singur și l-am depășit cu brio. A fost momentul când am rămas sigur cu Alexandra. Alte momente grele, iau termenul în valoarea lui absolută, există în viața fiecărui om. La mine a fost un prag care a trebuit rezolvat și cred că am reușit să-l depășim cu bine.

Ce nu știe lumea despre dumneavoastră și ați vrea să spuneți azi?

-Am vrut să învăț să tricotez pentru că, de multe ori, stăteam la repetiții așteptând să-mi vină rândul. Pe vremea aceea repetițiile se făceau pe luni de zile. Alexandra a învățat însă, pe la 4 ani jumate, să tricoteze.

Dacă ar fi s-o luați de la început, ce greșeală nu ați mai repeta?

-Nu prea știu ce să răspund. Greșelile le faci din inconștiență și realizezi după aceea. În general mă feresc să greșesc și atunci este o pavăză bună atitudinea asta.

RELATED ARTICLES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

General

Recent Comments