Șoc și Groază în Spitalul Psihiatric: CTP Dezvăluie Abuzuri Șocante
Într-un raport stânjenitor, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor a aruncat o lumină sinistră asupra condițiilor din spitalele românești, vizita având loc între 30 septembrie și 11 octombrie 2024, dar asta nu e tot, căci autoritățile, se pare, n-au făcut nimic concret în privința problemelor semnalate anterior la Săpoca și Pădureni-Grajduri, după știri adică.
Comitetul a avut misiunea de a evalua tratamentul pacienților psihiatrici, așadar, aceștia au dus o muncă de inspecție prin spitale ca Săpoca, Pădureni-Grajduri, Jebel și Ștei, unde s-au dezvăluit neajunsuri grave, totul părând un adevărat coșmar, și astfel, deficiențele persistă, aș zice că e chiar un haos, căci nu e clar ce măsuri efective s-au implementat.
Se mai zice în raportul ăsta că tratamentul pacienților e neglijent, chiar inuman uneori, un cuvânt mare știu, dar abuzurile fizice și umilirea pacienților, despre care s-au făcut plângeri credibile, includ bătăi, pălmuituri și alte forme de violență din partea personalului care, majoritatea ar trebui să ajute, nu să facă rău, iar la Ștei, informații despre un dispozitiv electric de șoc au surprins pe toată lumea, ancheta fiind deschisă, dar ce va ieși de aici, rămâne de văzut.
Sunt de-a dreptul uimit, vorbind despre cum opt pacienți au murit înecați cu alimente, lucru ce arată o lipsă crasă de monitorizare – oameni, aceștia nu sunt doar statistici, ci vieți pierdute din vina unui sistem uitat de autorități, care nu pare să reacționeze cum trebuie.
În ceea ce privește condițiile de cazare, ele sunt… chinuitoare, măcar la o primă vedere, chiar dacă s-ar fi făcut mici câteva renovari. Atmosfera e ca și cum ai fi într-o închisoare, lipsită de orice urmă de viață, iar la Pădureni-Grajduri, supraaglomerarea e tantalau de evidentă: 78 din 409 pacienți împărțind paturi, ceva de neimaginat și inimaginabil în vremurile astea, iar lipsa angajaților e un alt motiv de îngrijorare ce face ca situația să fie și mai precară și lăsând viețile pacienților la voia întâmplării.
Autoritățile române răspund, dar oare cum? Cu idei și măsuri ce par mai mult vorbe în vânt? Totuși, se promite instruirea personalului și identificarea pacienților cu risc de sufocare, dar întrebarea rămâne de două ori: cât de repede vor acționa? Vor reuși să schimbe ceva sau totul va rămâne la fel?
CPT continuă dialogul, dar cu ce rezultate? N-ar fi prima dată când aceste lucruri rămân doar pe hârtie, iar realitatea din spitale este cu totul alta. Oare dacă nu s-ar fi dus asta să se facă verificări – ce s-ar fi întâmplat?
