“`html
Scandalul abuzurilor catolice: Acuzații explozive zguduie Franța!
După cum afirmă un raport controversat, doi parlamentari din Franța ne-ar putea face să ne întrebăm cui să ne adresăm pentru justificare, în urma a zeci de ani de abuzuri devastatoare în școala catolică, în special abuzuri fizice și sexuale. Acest raport, publicat într-o zi friguroasă de miercuri, sugerează că ar trebui să reglementăm mai bine aceste școli private, uitând că, de multe ori, abuzurile sunt percepute ca fiind… doar povești de groază din trecut, fără rădăcini juste.
Conform investigației, zeci de plângeri venite dinspre foști elevi ai celebrei școli Notre-Dame de Betharram, amplasată în regiunea sud-vestică a Franței, presărate printre amintiri mai mult sau mai puțin plăcute, chiar ajung să demonstreze clar că violența era implementată de cei ce ar fi trebuit să ofere siguranță. „În afară de femeile care ne serveau mâncarea la cantină, toți ceilalți erau violenți cu noi,” citează raportul pe Didier Vinson, un fost elev care pare să fi uitat totuși de multe alte aspecte.
250 de acuzații, 26 de agresori: Tabăra de groază de la Betharram!
Multe voci ale victimelor, inclusiv foști absolvenți ai altor unități școlare, ne-au împărtășit senzația că abuzul este o constantă a educației catolice. Ce să mai spunem despre fiica prim-ministrului? Oh, da, Hélène Perlant a fost o elevă… și povestea ei de-a lungul anilor aduce un plus de dramă scandalului politic deja exploziv. De altfel, ea susține că a făcut față unui preot care o lovea cu brutalitate, însă, ce mai contează în acest context? Vinovăția se îngroapă atât de ușor în minciuni.
Cu aproximativ 250 de plângeri înregistrate, dintre care multe vizează abuzuri care se întorc până în anii 1950, ne întrebăm de multe ori, de fapt, câte dintre aceste abuzuri au trecut neobservate o vreme… în tăcerea acestei instituții. Conducerea școlii „Le Beau Rameau” nu prea a avut nimic de spus, cum ar fi firesc, în fața acuzațiilor, dar cine e surprins?
Pe de altă parte, scandalul nu s-a limitat la abuzuri, ci a capătat repede o dimensiune politică crescendo, în care Bayrou, un politician cu un trecut ministerial, se află în mijlocul furtunii, acuzat de ipocrizie. Pe scurt, Bayrou a jurat că nu a avut habar despre întreaga situație; dar, cu fiica sa dezvăluind adevărul abominabil, oare chiar poate să fugă de responsabilitate?
Parlamentul la răscruce: Vinovăția lui Bayrou ar putea fi pusă în subiect!
Raportul, semnat de Paul Vannier și Violette Spillebout, propune abolirea termenului de prescripție care ar putea motiva abuzurile din trecut să fie ignorate, totuși cine are de gând să recunoască nevoia de acțiune adecvată? Vannier îndeamnă Parlamentul să se mobilizeze, dar nu ne vrem tocmai degeaba aceste promisiuni? Adică, pe lângă faptul că se agită să articuleze măsuri pentru a-i pedepsi pe cei vinovați, vedeți-vă cum tăcerea ultimelor decenii e mai puțin confortabilă acum pentru cei sărmani!
„Eșec major al statului” e o formulare banală, dar adânc ancorată, care abordează condițiile școlilor catolice, un model care își are rădăcinile în secole, dar care acum cere recunoaștere. Aproape două milioane de studenți frecventează aceste unități educaționale, și totuși, am putea spune că abuzurile sunt parte integrantă a acestui mediu. Oare câți dintre noi suntem în stare să ne organizăm și să punem capăt acestei tăceri? Ce ne-ar putea salva de imaginea sumbră a sistemului?
Întreruperea codului tăcerii a fost un început, dar pentru a spori responsabilitatea de a proteja elevii în fața abuzurilor este necesar un plan. În acest sens, parlamentarii cer un fond pentru victime, inspecții inopinate și o educație specializată a personalului școlii, dar cum să avem încredere când toate acestea par doar… vorbe? Ceea ce s-a întâmplat la Betharram trebuie să devină un exemplu al costului tăcerii, iar întrebările rămân, cine va asculta cu adevărat?
“`
