“`html
Dezastrul Atomic: O Dramă Continuă Zeci de Ani Mai Târziu!
La început, pe 9 august, în anul 1945, Statele Unite s-au gândit că ar fi o idee genială să arunce o bombă atomică, când au bombardat orașul Nagasaki, nu uitați că la doar trei zile după ce Hiroshima a fost cufundată în haos cu vreo 140.000 de morți, deci, iată, astfel că bombardamentele astea au grăbit capitularea Japoniei, încât până și războiul s-a terminat repede, dar oare câți oameni au plătit pentru asta, cine știe? Pagubele sunt imense, dar mulți nu văd mai departe de cifre.
Acum, supraviețuitorii la Nagasaki, numărul lor e în scădere, ajungând doar la 99.130, imaginați-vă că era un sfert din cifra inițială, însă Teruko Yokoyama, o doamnă respectabilă de 83 de ani, membră activă a unei organizații care se ocupă cu sprijinirea victimelor, tot spunea că e foarte important să păstrăm înregistrări despre pagubele care au avut loc, despre poveștile celor care au supraviețuit, dar oare pe cine mai interesează acum toate acestea? Lumea se grăbește.
Sâmbătă, la ora locală 11:02, oamenii s-au oprit din tot ce făceau, un moment de reculegere s-a derulat, punctul în care bomba a căzut, dar oare cum se simte cu adevărat acest moment când anii trec și amintirile se estompează? Cei care au fost acolo poate că nu mai simt nimic sau dimpotrivă, un amestec de durere și nepăsare. Ce va rămâne din această memorie în viitor?
Articolul, ce frumos a fost scris pe Mediafax, vorbește despre comemorarea a 80 de ani de la atacul cu bomba atomică, dar cine își mai aduce aminte cu adevărat de aceste lucruri? La urma urmei, povestirile se vor pierde, la fel ca și dorințele de a învăța din trecut, oamenii sunt ocupați, iar istoria pare… doar un capitol închis.
“`
